M-am trezit de dimineaţă la o oră destul de ruşinoasă (11:30) şi, ca să nu adorm la loc, am aprins televizorul, în speranţa că puţin zgomot mă va menţine trează. Iniţial am crezut că s-a stricat telecomanda, apoi mi-am dat seama că e aceeaşi ştire pe toate posturile, pentru ca în final să realizez, năucită, că azi este ziua cea "mare", despre care am auzit vorbindu-se toată săptămâna: nunta prinţului William cu Kate Middleton.
Aveam de ales între a mă uita şi a mă ridica din pat. Evident că am ales prima variantă, din prea multă lene. Nu regret, fiindcă a fost interesant să observ anumite lucruri, să admir şi să critic, fapt ce mi-a furnizat material nou pentru blog.
Cel mai tare m-au uimit calmul şi ordinea care domneau peste tot. Oamenii de rând, veniţi să privească live desfăşurarea nunţii regale, deşi strigau şi ovaţionau ţinând în mâini steagurile Marii Britanii, nu s-au călcat pe picioare sau agitat peste măsură, nu au tulburat în niciun fel zidul format de forţele de ordine şi nu s-au înghesuit spre locurile din faţă, mulţumindu-se cu câteva poze făcute stând pe vârfuri. Cel puţin asta am observat eu. Totodată, atât maşinile luxoase cât şi microbuzele care au transportat invitaţii de seamă la Westminster Abbey au circulat cu cea mai mică viteză posibilă, pentru a permite tuturor să admire, să pozeze, să filmeze, dar şi pentru a prelungi suspansul înaintea apariţiei miresei. Comparativ cu o nuntă obişnuită, hai să spunem românească, unde toată lumea se agită şi se grăbeşte şi nunta pare că trece într-o secundă, aici o secundă pare o oră şi totul se mişcă cu încetinitorul.
Privind sosirea succesivă a invitaţilor, nu am putut să mă abţin să nu râd şi să critic pălăriile ciudate pe care purtau toate femeile. Ciudate e puţin spus. Unele erau de-a dreptul hilare, disproporţionate. Bineînţeles că o persoană avizată îmi va spune că, oricât de dubios mi s-ar părea mie un asemenea accesoriu vestimentar, din punct de vedere al modei, el întregeşte ţinuta şi câte şi mai câte. Eu o ţin pe a mea. Dacă aş fi fost bărbat, n-aş fi lăsat-o pe soţia mea să iasă din casă cu asemenea măgăoaie pe cap. Care mai de care, cu pene, cu dantelă, în formă de cuib, de corabie, unele uriaşe, altele pe frunte cu colţ între ochi, supraetajate, cu înflorituri, în fine o multitudine de asemenea arătări se puteau observa peste tot în mulţime. Cu mâna pe inimă spun că singura pălărie care arăta cât de cât normal, deşi într-o culoare vie (galben), a fost cea a Reginei Elisabeta.
În privinţa rochiilor, înainte să se strice transmisiunea pe CNN şi să mut pe BBC unde se vorbeşte mai puţin şi se priveşte mai mult, am auzit fel de fel de nume de desgineri celebri. Bineînţeles fiecare rochie cu propria căruţă de bani. N-am nimic împotrivă, atâta doar că unele modele, pentru cât au costat probabil, ar fi putut fi înlocuite cu altele mai frumoase sau impresionante. Dar mă rog, fiecare cu gusturile sale. Însă adevărata atracţie a fost, evident, rochia de mireasă, pe care absolut toţi comentatorii pe toate posturile o vânau de ceva vreme. Kate Middleton şi-a făcut în final apariţia într-o superbă rochie de Sarah Burton, succesoarea designerului Alexander McQueen.
În ceea ce priveşte bărbaţii, uniformele purtate de membrii familiei regale, implicit şi uniforma prinţului William, au avut un aer special, menite să se diferenţieze de fracurile purtate de restul invitaţilor.
Ceremonia mi-a plăcut foarte mult, Westminster Abbey este absolut impresionantă iar cei doi nuntaşi, cuprinşi vizibil de emoţii, arată foarte bine împreună. Am zâmbit şi eu puţin, evident, când verigheta s-a împotmolit pe degetul miresei, însă una peste alta, totul a mers ca uns. După o oră, cei doi au părăsit catedrala şi au pornit în trăsură pe străzile Londrei, acompaniaţi de ovaţiile mulţimii.
Prin urmare, astăzi, lumea întreagă s-a oprit pentru acest eveniment destul de important şi orice ştire poate să mai aştepte, fiindcă prinţul William şi Kate Middleton sunt acum soţ şi soţie, deţinători ai multor titluri, toată atenţia fiind focusată asupra lor.
vineri, 29 aprilie 2011
marți, 26 aprilie 2011
Românii au...
...bani de SMS-uri.
...milă.
...talent prost înţeles sau neapreciat.
Finala concursului "Românii au talent" a fost o mare dezamăgire pentru mine din mai multe puncte de vedere. În primul rând, fiindcă poporul român a demonstrat încă o dată că atunci când i se oferă o libertate (precum cea de a alege un câştigător) habar n-are ce să facă cu ea (şi în consecinţă, alege prost). În al doilea rând, fiindcă ar fi fost imposibil să alegi oricare 3 participanţi şi să-i situezi pe trepte diferite (cu câteva mici excepţii), fiecare fiind foarte bun sau chiar excelând în domeniul său. Şi nu în ultimul rând, pentru că banii puteau fi împărţiţi altfel, astfel ca măcar şi cei de pe locurile 2 şi 3 să primească ceva.
Votatul concurenţilor şi, implicit, alegerea câştigătorului prin SMS, fără alte intervenţii (cel puţin teoretic) mi se pare pe de o parte o mare prostie, iar pe de altă parte o decizie îndreptăţită. Decizie îndreptăţită pentru că, la urma urmei, oamenii care au trimis SMS şi au avut bani să facă asta sunt tot cei care peste ceva timp, vor cumpăra biletele la show-ul celui votat de ei. Deci, în final, câştigătorul trebuie să placă majorităţii. Prostie pentru că, din ce am observat şi cercetat, majoritatea care a votat câştigătorul în acest concurs e formată în mare parte din fetiţe cu nume colorate (skumpyk, dragutza, yubitzyk) şi din oameni care s-au crezut la "Dansez pentru tine" şi nu au votat talentul, ci povestea.
Prin urmare, dacă ai tragedii în familie, viaţă grea, n-ai unde lucra, ce mânca, pe scurt dacă eşti bătut de soartă, ai toate şansele să câştigi. În schimb, dacă ai voce extraordinară şi cânţi de 3 ori fără greşeală, dacă ai 14 ani şi înveţi singur să faci beatbox, dacă poţi să dai clasă multor contratenori la 16 ani, dacă poţi ţine pe cineva pe cap şi să mai faci şi ceva mişcări uluitoare în acest timp, ai toate şansele să pleci acasă cu ceva mai puţin decât nimic.
Să vorbesc mai concret. Adrian Ţuţu. "Marele" câştigător. La preselecţii m-a impresionat şi pe mine, ca pe mulţi alţii mă gândesc. Recunosc, m-a atins puţin şi povestea lui. Melodia a fost inspirată, la subiect. Am zâmbit şi m-am gândit că ar merita să meargă mai departe. În semifinale, n-am mai fost la fel de entuziasmată, n-am cumpărat gogoaşa cu "nu ştiam ce-o să cânt în semifinale, am compus pe tren" (sunt gata să-mi retrag cuvintele dacă chiar aşa a fost, deşi mă îndoiesc), am închis ochii la regăsirea în versuri a aceleiaşi teme cu moartea părinţilor şi patriotismul înfocat, care s-a accentuat apoi în finală, cu o reprezentaţie care nu m-a dat pe spate absolut deloc. Ca să sistematizez: abuz de subiect (tragedie familială, patriotism) + aspect fizic dătător pe spate pentru categoria de vârstă 12-16 ani + vot prin SMS de către categoria de vârstă menţionată = 120.000 euro.
Prin urmare, o mulţime de oameni care s-au crezut brusc la "Dansez pentru tine" (poate induşi în eroare de prezenţa lui Mihai Petre) sau la alte emisiuni caritabile s-au transformat în "Românii au milă" şi au votat povestea, nu talentul. Nu mă iau de faptul că în familia lui a avut loc o tragedie, cu atât mai puţin nu râd de tristeţea omului şi de viaţa grea pe care poate o duce, dar mă deranjează că acest lucru a stat în calea aprecierii adevăratului talent, talent nativ, care merita răsplătit: Valentin Dinu, Narcis Iustin Ianău, Cosmin Agache, Ballance.
Şi nici nu spun că Adrian Ţuţu e lipsit de talent. Nu. Fiindcă la categoria cântăreţi, el a fost singurul care şi-a cântat propriile creaţii. La capitolul originalitate, jos pălăria. Cu toate că originalitatea s-a cam pierdut pe parcurs cu excesul de tragic şi patriotism, trebuie să recunosc faptul că să compui versuri cu mesaj şi cu rime bine legate e greu. Dar puneţi-l să cânte melodiile interpretate de Valentin Dinu. Sau să facă beatbox. Să înlocuiască pe unul din băieţii din trupa Ballance. Să atingă notele pe care le atinge Narcis Iustin Ianău. Nu cred că atunci ar mai merita să fie primul.
Bineînţeles că pe Facebook şi alte site-uri, inclusiv site-ul oficial al emisiunii au apărut fel de fel de comentarii şi de nemulţumiri. Am citit multe dintre ele. Am fost de acord cu unele, pe altele le-am dezaprobat. Că X şi-ar fi făcut mai greu o carieră, că Y oricum o să ajungă cunoscut... dar în final vezi peste tot aceeaşi motivaţie pentru câştig: el are nevoie mai mare de bani, i-au murit părinţii. Părerile sunt împărţite, e adevărat că fiecare are o şansă mai mică sau mai mare să se lanseze şi totodată să se dea la fund. Dar revin la părerea mea, nu a fost un concurs caritabil, ci unul de talente. Deci ar fi bine să lăsăm mila deoparte şi să promovăm ceea ce e cu adevărat promovabil, poate mai salvăm ceva din ţara asta.
120.000 euro. Păi eu aş zice că acei 20.000 de euro care stau peste sută ar fi putut fi corect împărţiţi către ceilalţi doi concurenţi, dacă nu către toţi cei 11 rămaşi (apreciez pe această cale faptul că finalista Cristina Bondoc a avut cam aceeaşi idee). Fiindcă să fim serioşi, oricâţi fani înfocaţi ar avea Adrian Ţuţu şi oricâţi ar crede că el e regele concursului, nu poţi să îi dai lui toţi banii şi să nu priveşti totuşi spre cei lăsaţi în urmă. Fiindcă toţi au fost buni. Buni şi incomparabili.
Finala mi-a lăsat un gust amar. Însă sunt absolut sigură că dacă nu de toţi, de majoritatea finaliştilor voi mai auzi pe viitor. Fiindcă am speranţa că încă mai sunt oameni în România care vor şti să aprecieze adevăratul talent şi care îi vor lua sub aripa lor şi le vor asigura un viitor pe care ei, la fel cum a spus Andi Moisescu, probabil nici nu şi-l închipuie posibil. Chiar dacă nu au luat banii, au rămas cu siguranţa că numele lor vor fi recunoscute de acum înainte. Şi de aici până la succes, prin muncă, mai e doar un pas.
...milă.
...talent prost înţeles sau neapreciat.
Finala concursului "Românii au talent" a fost o mare dezamăgire pentru mine din mai multe puncte de vedere. În primul rând, fiindcă poporul român a demonstrat încă o dată că atunci când i se oferă o libertate (precum cea de a alege un câştigător) habar n-are ce să facă cu ea (şi în consecinţă, alege prost). În al doilea rând, fiindcă ar fi fost imposibil să alegi oricare 3 participanţi şi să-i situezi pe trepte diferite (cu câteva mici excepţii), fiecare fiind foarte bun sau chiar excelând în domeniul său. Şi nu în ultimul rând, pentru că banii puteau fi împărţiţi altfel, astfel ca măcar şi cei de pe locurile 2 şi 3 să primească ceva.
Votatul concurenţilor şi, implicit, alegerea câştigătorului prin SMS, fără alte intervenţii (cel puţin teoretic) mi se pare pe de o parte o mare prostie, iar pe de altă parte o decizie îndreptăţită. Decizie îndreptăţită pentru că, la urma urmei, oamenii care au trimis SMS şi au avut bani să facă asta sunt tot cei care peste ceva timp, vor cumpăra biletele la show-ul celui votat de ei. Deci, în final, câştigătorul trebuie să placă majorităţii. Prostie pentru că, din ce am observat şi cercetat, majoritatea care a votat câştigătorul în acest concurs e formată în mare parte din fetiţe cu nume colorate (skumpyk, dragutza, yubitzyk) şi din oameni care s-au crezut la "Dansez pentru tine" şi nu au votat talentul, ci povestea.
Prin urmare, dacă ai tragedii în familie, viaţă grea, n-ai unde lucra, ce mânca, pe scurt dacă eşti bătut de soartă, ai toate şansele să câştigi. În schimb, dacă ai voce extraordinară şi cânţi de 3 ori fără greşeală, dacă ai 14 ani şi înveţi singur să faci beatbox, dacă poţi să dai clasă multor contratenori la 16 ani, dacă poţi ţine pe cineva pe cap şi să mai faci şi ceva mişcări uluitoare în acest timp, ai toate şansele să pleci acasă cu ceva mai puţin decât nimic.
Să vorbesc mai concret. Adrian Ţuţu. "Marele" câştigător. La preselecţii m-a impresionat şi pe mine, ca pe mulţi alţii mă gândesc. Recunosc, m-a atins puţin şi povestea lui. Melodia a fost inspirată, la subiect. Am zâmbit şi m-am gândit că ar merita să meargă mai departe. În semifinale, n-am mai fost la fel de entuziasmată, n-am cumpărat gogoaşa cu "nu ştiam ce-o să cânt în semifinale, am compus pe tren" (sunt gata să-mi retrag cuvintele dacă chiar aşa a fost, deşi mă îndoiesc), am închis ochii la regăsirea în versuri a aceleiaşi teme cu moartea părinţilor şi patriotismul înfocat, care s-a accentuat apoi în finală, cu o reprezentaţie care nu m-a dat pe spate absolut deloc. Ca să sistematizez: abuz de subiect (tragedie familială, patriotism) + aspect fizic dătător pe spate pentru categoria de vârstă 12-16 ani + vot prin SMS de către categoria de vârstă menţionată = 120.000 euro.
Prin urmare, o mulţime de oameni care s-au crezut brusc la "Dansez pentru tine" (poate induşi în eroare de prezenţa lui Mihai Petre) sau la alte emisiuni caritabile s-au transformat în "Românii au milă" şi au votat povestea, nu talentul. Nu mă iau de faptul că în familia lui a avut loc o tragedie, cu atât mai puţin nu râd de tristeţea omului şi de viaţa grea pe care poate o duce, dar mă deranjează că acest lucru a stat în calea aprecierii adevăratului talent, talent nativ, care merita răsplătit: Valentin Dinu, Narcis Iustin Ianău, Cosmin Agache, Ballance.
Şi nici nu spun că Adrian Ţuţu e lipsit de talent. Nu. Fiindcă la categoria cântăreţi, el a fost singurul care şi-a cântat propriile creaţii. La capitolul originalitate, jos pălăria. Cu toate că originalitatea s-a cam pierdut pe parcurs cu excesul de tragic şi patriotism, trebuie să recunosc faptul că să compui versuri cu mesaj şi cu rime bine legate e greu. Dar puneţi-l să cânte melodiile interpretate de Valentin Dinu. Sau să facă beatbox. Să înlocuiască pe unul din băieţii din trupa Ballance. Să atingă notele pe care le atinge Narcis Iustin Ianău. Nu cred că atunci ar mai merita să fie primul.
Bineînţeles că pe Facebook şi alte site-uri, inclusiv site-ul oficial al emisiunii au apărut fel de fel de comentarii şi de nemulţumiri. Am citit multe dintre ele. Am fost de acord cu unele, pe altele le-am dezaprobat. Că X şi-ar fi făcut mai greu o carieră, că Y oricum o să ajungă cunoscut... dar în final vezi peste tot aceeaşi motivaţie pentru câştig: el are nevoie mai mare de bani, i-au murit părinţii. Părerile sunt împărţite, e adevărat că fiecare are o şansă mai mică sau mai mare să se lanseze şi totodată să se dea la fund. Dar revin la părerea mea, nu a fost un concurs caritabil, ci unul de talente. Deci ar fi bine să lăsăm mila deoparte şi să promovăm ceea ce e cu adevărat promovabil, poate mai salvăm ceva din ţara asta.
120.000 euro. Păi eu aş zice că acei 20.000 de euro care stau peste sută ar fi putut fi corect împărţiţi către ceilalţi doi concurenţi, dacă nu către toţi cei 11 rămaşi (apreciez pe această cale faptul că finalista Cristina Bondoc a avut cam aceeaşi idee). Fiindcă să fim serioşi, oricâţi fani înfocaţi ar avea Adrian Ţuţu şi oricâţi ar crede că el e regele concursului, nu poţi să îi dai lui toţi banii şi să nu priveşti totuşi spre cei lăsaţi în urmă. Fiindcă toţi au fost buni. Buni şi incomparabili.
Finala mi-a lăsat un gust amar. Însă sunt absolut sigură că dacă nu de toţi, de majoritatea finaliştilor voi mai auzi pe viitor. Fiindcă am speranţa că încă mai sunt oameni în România care vor şti să aprecieze adevăratul talent şi care îi vor lua sub aripa lor şi le vor asigura un viitor pe care ei, la fel cum a spus Andi Moisescu, probabil nici nu şi-l închipuie posibil. Chiar dacă nu au luat banii, au rămas cu siguranţa că numele lor vor fi recunoscute de acum înainte. Şi de aici până la succes, prin muncă, mai e doar un pas.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)